Ong-uri
Aug 22, 2014
IDIS ”Viitorul” a decernat Premiului Libertății
 
Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul” a decernat Premiului Libertății, ediția 2014. Premiul este oferit persoanelor care contribuie la dezvoltarea, modernizarea şi europenizarea societății noastre, abordând valori democratice. Prima ediție a fost lansată anul trecut, când instituția a aniversat 20 de ani.
 
În acest an, IDIS ”Viitorul” a oferit premiul Mariei Roibu, directoarea liceului ”Alexandru cel Bun” din Bender.
 
”Am observat că cu cât mai mult ne apropiem de Vest, cu atât mai mari sunt presiunile și sancțiunile din Est. În aceste condiții, eforturile cetățenilor simpli, inițiativele și angajamentul lor pentru reformarea societății denotă că avem suficiente resurse pentru a face față provocărilor. Libertatea înseamnă răspundere, de aceea, mulți se feresc de ea. Nu este și cazul laureaților Premiului Libertății decernat de IDIS”, a explicat Liubomir Chiriac, directorul IDIS.
 

În discursul său, Igor Munteanu, fondatorul IDIS și Ambasador al R. Moldova în SUA, a menționat că ”această tradiție de a decerna premiul Libertății este un element important pentru societatea civilă ca organism care poate aduce îmbunătățiri vieții politice. Lucrurile bune se datorează persoanelor care au avut curajul la timpul potrivit, la momentul destrămării URSS să iasă în față și să vorbească cu demnitatea despre ceea ce ne unește și, în primul rând, pentru că așa se numește și premiul, să vorbească despre libertatea pe care și-o doresc. Mai ales profesorii din școli, intelectualitatea, au ieșit în față și au spus că este timpul să avem parte de libertate. Acest eveniment face parte din seria de acțiuni publice prin care trebuie să aducem aminte societății și statului că profesorii din școli au nevoie de mai multă atenție, de mai multă încurajare și sprijin în ceea ce fac. De aceea am ales să decernăm premiul unui liceu dintr-o zonă foarte sensibilă pentru R. Moldova, orașul Tighina. Doamna Maria Roibu, directoarea liceului ”Alexandru cel Bun” din acest oraș a dat tonul mulți ani în urmă și continuă să lupte pentru dreptul copiilor de acolo de a putea vorbi și învăța în limba română. Prin acest gest oferim un minim de credit doamnei directoare Maria Roibu pentru a semnala că este timpul să întoarcem atenția noastră spre cei care merită cel mai mult”.

 

”În 20 de ani de luptă ne-am călit. Puterile mele sunt pentru toți cei care vor să învețe în limba română. Datoria mea este să fac tot ce pot pentru ca cei din Bender să poată învăța în limba lor maternă la ei acasă. De fiecare dată când primesc un premiu mă gândesc că nu-l merit. Nu e doar meritul meu, ci al tuturor colegilor mei, al profesorilor din cele 8 instituții, al părinților și copiilor de acolo. Dacă tot cred că Dumnezeu le pune pe toate la locul lor, sper că acest Premiu al Libertății ne va aduce libertatea”, a susținut Maria Roibu.

 

”Mă gândesc cu ce aș putea să o încurajez pe doamna Maria și îmi dau seama că de fapt tot ce face dumneaei este un reper pentru activitatea noastră. Eu merg rar în Transnistria. Ca să filmez acolo trebuie să ascund camera video și să filmez pe ascuns. Nu pot decât să-mi imaginez cum e să muncești acolo în acele condiții. Noi de la dumneavoastră învățăm foarte multe și vreau ca această lecție să se termine frumos. La dumneavoastră mereu găsim o lecție de curaj și demnitate. Și pentru că azi e 21 și IDIS viitorul împlinește 21 de ani, vă felicit și vă urez multe activități importante pentru viața politică și socială a R. Moldova”, ne-a urat Alina Radu, directoarea publicației de investigații, ”Ziarul de Gardă”, laureata Premiului Libertății de anul trecut.

 

Detalii despre evenimentul din 2013 pot fi găsite aici

 

IDIS ”Viitorul” este fondat în anul 1993. În cele două decenii de activitate, IDIS ”Viitorul” s-a remarcat prin calitatea analizelor elaborate în diverse domenii, prin dezbaterile de politici publice și sprijinul constant pe care l-a oferit autorităților prin studiile sale.

 

Pentru detalii, contactaţi Coordonatorul Relaţii Publice, Diana Lungu: diana.lungu@viitorul.org sau la numărul de telefon 0 22 221844