Evenimente
Dec 24, 2012
Ministerul Transporturilor şi Î.S. Căile Ferate organizează Primul Summit Feroviar al Moldovei
Primul Summit Feroviar al Moldovei, organizat de I.S. “Caile Ferate din Moldova” şi Club Feroviar, sub patronajul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, va avea loc la data de 7-8 iunie, la Chişinău. Aici aflaţi informaţii valoroase, cu impact comercial, despre piaţa feroviară din Moldova.

La eveniment vor participa ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, senior Partner Clubului Feroviar, Ştefan Roşeanu, şi directorul General al Î.S. Calea Ferată din Moldova, Vitalie Strună.

Vitalie Strună, a declarat pentru EPRESA, că în cadrul conferinţei se vor discuta proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare, rolul căii ferate din Moldova în platforma Eurasiatică, dar şi parteneriatul cu Uniunea Europeană – conexiunea cu TEN – T.

Moldova se află într-un proces intens de implementare a unor reforme majore ce au ca obiectiv creşterea competitivităţii economice. Implementarea acestui proiect face parte din Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, în cadrul Parteneriatului Estic şi cuprins în Sinergia Mării Negre. Uniunea Europeana a acordat Moldovei asistenţă financiară în valoare de aproximativ 550 milioane EUR, pentru perioada 2010 – 2013.

În 2007, Moldova a adoptat Strategia Infrastructurii Transportului Terestru, iar în 2011, cu sprijinul financiar din partea Băncii Mondiale (1.1 m USD), Guvernul a lansat un proiect pentru elaborarea Strategiei de Transport şi Logistică.

În dezvoltarea sectorului feroviar, Executivul s-a concentrat asupra activităţilor prioritare stabilite în Programul de activitate al Guvernului: “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” pentru anii 2009-2013. Programul prevede: reabilitarea şi electrificarea căilor ferate şi racordarea la ecartamentul european, în mod prioritar a porţiunii Chişinău-Ungheni şi liberalizarea şi dezvoltarea concurenţei pe piaţa serviciilor de transport feroviar.